Claudiu Târziu: "Cred că AUR va intra într-o etapă de disoluţie"

S.B.
Politică / 24 mai

Claudiu Târziu: "Cred că AUR va intra într-o etapă de disoluţie"

Claudiu Târziu este de părere că, după pierderea alegerilor de către George Simion, AUR va intra într-o etapă de disoluţie, el susţinând că mulţi dintre membrii AUR sunt nemulţumiţi de direcţia în care a ajuns partidul dar şi de lipsa perspectivei de a intra la guvernare, potrivit news.ro.

Târziu respinge însă ideea de a reveni în partid. Fondatorul AUR susţine că şi Partidul Oamenilor Tineri, pe care îl cataloghează drept "un accident", va dispărea, dar şi că SOS are probleme.

"Eu cred că partidul va intra într-o etapă de disoluţie. Pare unit, dar eu îl cunosc foarte bine, am relaţii cu mulţi oameni din partid. Ştiu că sunt frământări foarte mari, că oamenii sunt foarte nemulţumiţi, că partidul nu există, de fapt, ca structuri teritoriale, asta îi nemulţumeşte, în primul rând. Apoi, îi nemulţumeşte faptul că au fost ţinuţi cu promisiuni goale", a declarat Claudiu Târziu la Prima TV, sâmbătă.

Acesta susţine că, în condiţiile în care nu există perspectiva ca AUR să intre la guvernare, mulţi dintre cei care sperau să ocupe funcţii publice sunt dezamăgiţi şi "cer să se facă ordine".

Târziu exclude însă ipoteza de a reveni în AUR.

"Este exclus, pentru că eu nu sunt un copil, eu când am luat o decizie am cântărit-o îndelung, am ştiut care sunt argumentele pentru care o iau, nu a fost un moft, nu a fost luată la nervi. Ştiu că nu mai e ceva de reparat acolo, partidul a fost deturnat grav de la drumul lui iniţial şi nu mai poate fi reechilibrat. Eu am încercat din interior cât am putut, dacă mai aveam speranţe că se poate, continuam", precizează Claudiu Târziu.

El spune că o parte dintre membrii AUR vor veni alături de el, în noul proiect politic pe care îl pregăteşte.

"Vor şi parlamentari, vor fi şi aleşi locali, vor fi oameni din conducerile organizaţiilor locale"

Târziu e de părere că mişcarea suveranistă "nu se va sparge, se va limpezi".

"În opinia mea, în foarte scurt timp, POT, care este un accident, va dispărea. Doamna Şoşoacă are probleme majore în partidul domniei sale, este contestată, i-au plecat dintre oameni, probabil că o să mai plece unii şi va avea un recul cu siguranţă", mai spune fondatorul AUR.

Co-fondatorul AUR, Claudiu Târziu, a anunţat că va lansa la finalul lunii iunie o nouă mişcare politică, numită "Acţiunea Conservatoare". Târziu afirmă că iniţiativa nu va fi un "refugiu pentru migranţi politici", dar susţine că proiectul va rămâne deschis pentru "oameni de caracter şi specialişti care împărtăşesc valorile conservatoare" şi care pot contribui la reconstrucţia unui pol de dreapta autentic.

Opinia Cititorului ( 23 )

Acord

Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

  1. Te crezi deștept? Cine te votează pe tine și pe partidul tău de trădători???? Oamenii nu te plac.....pierzi timpul cu partidul tău de trădători....ai o impresie prea buna despre tine.....

    Acord

    Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

    1. Lasati domne omul in pace. Mai bine mai tarziu decat niciodata. Prin aceasta zicwere,domnul intarziat,seamana cu dan petrescu.Aur,nu a castigat alegerile,intrucat simion este un golan si un mincinos. La fel zice si dan petrescu de ce cfr nu a castigat campionatu. FCSB,a fost ajutata de arbitri,federatie si de UEFA,care i-au facut jocurile lui BECALI. Daca eream PATRONUL FCSB,aseara,la meciul de la CLUJ,trimiteam pe teren nu juniorii ,ci,STAFUL FCSB, in care sunt fotbalisti mai buni ca cei ai clujului. Cred ca daca HARALAMBUS sau PINTILI,bateau 11 metri,nu ratau. Asa ca la inceperea noului campionat,domnul BECALI,poate sa trimita la lupta,FOTBALISTII din staful FCSB. Poate asa,castiga si CLUJUL un meci. MAI STII.!

      Acord

      Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

    Asa cum stiti deja fiecare etapa din existenta statului numit Romania are atasata o anume formula de raspuns fata in fata cu ceea ce se intimpla in lumea noastra atit apropiata .Putem spune cu simplitate ca deja raspunsul la marile probleme din acest areal a fost dat .Ucraina si Rusia vor intra curind intr-un regim apropiat de pace ceea ce elimina din start existenta acestor partide de balama (unele nici nu credeau ca pot capata atita putere ) .Nu mai avem nevoie de ele si se vor desfiinta rind pe rind .Intrăm cu totii in alta etapa a existentei Europei .Ati vazut cu totii cit de presupus gresit s-a pozitionat Simion in aceste alegeri .Cumva unii doar executa ordinele.Rusia si SUA vor parasi acest areal devenit nu numai puternic economic dar acum devenit si puternic militar .

    Acord

    Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

    Tarziu esti un tradator… AUR se v a intarii si l a urmatoarele alegeri v a fi pe locul intai in parlament…. Suveranistii trebuie sa stranga randurile au 47 la suta din voturile romanilor si asta dupa furtul masiv al sistemului la alegeri.. Asa ca, Claudiu Tarziu dute sa nu mai auzim de tine….

    Acord

    Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

    1. inainte de a mai face comentarii mai invata gramatica, e rusine sa scrii v a fi

      Acord

      Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

      sau dute

      Acord

      Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

      E votac din helita haur.

      Acord

      Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

      Ati inteles mesajul. Adevarul va da frisoane reci.

      Acord

      Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

    Sunt convins că dacă Târziu își face alt partid, cel puțin jumătate din membri AUR vor migra către Claudiu Târziu. Cu un lider precum Simion, violent, agresiv, instabil din toate punctele de vedere, oricine își poate da seama că nu poți ajunge prea departe.

    Acord

    Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

    1. Vise....dl Târziu nu are carisma....va avea o mare deziluzie....

      Acord

      Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

      Nici Nicusor Dan n-are "carisma". N-are nici "marketing".

      Dar a castigat. Nu pe discursuri incendiare, nici pe promisiuni nerealiste. Si el vrea sa schimbe sistemul, dar calm calculat, nu ha hu ha. 

      Problema la simion georgescu au fost minciunile continue, "pamatul e plat?", schimbarea de la o zi la alta, agresivitate, amenintari si haos. Lipsa oricarui plan ca de-aia fugeau ambii simion si georgescu de dezbateri. Sa arate ce? Ca n-au de fapt solutii ci doar tipete tradatorii, hotii, poporul Dumnezeu va rezolva.

      Dumenzeu te ajuta, dar nu-ti baga in straita.  

      Acord

      Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

      Pus de sistem...nu ales....

      Acord

      Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

      toti primarii PSD din comunele sarace ale tarii i-au sustinut pe simion-georgescu. vezi unde a castigat.

      aur si pot sunt plini de traseisti politici de la psd 

      votantii aur sunt din fostii votanti iliescu si dragnea. doar schimba tatucul cu alt pantalonar rosu.

      Acord

      Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

      Nicusor executa ordinele primite. Atat si nimic mai mult. Sistemul nu l-a scos presedinte asa degrabs. De 35 de ani fac aceeasi vrajeala. Noi votam ei le numara cum vor ei.

      Acord

      Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

      problema-i ca votam si noi, nu doar izolationistii pro rusi

      Acord

      Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

      simion e terminat.

      georgescu la fel.  

      erau buni pe harneala, pe "marketing" pe alba neagra. pana nu te prinzi de sarlatanie, sa-ti ia votul.

      timpul trece, adevarul iese ca uleiul la suprafata. 

      Acord

      Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

      George Simion

      A creat AUR, dar într-un mod centrat pe sine. 

      AUR a crescut exploziv, dar fără baze solide. Nu are o doctrină clară, nu are cadre politice pregătite, iar comunicarea e centrată pe scandal, nu pe proiect. În interiorul partidului, mulți oameni capabili au fost marginalizați sau excluși. Simion controlează tot – un semn clar că partidul e extensia ego-ului său, nu o construcție democratică. 

      Verdict: A creat ceva vizibil, dar instabil. Dacă Simion dispare, AUR riscă să se dezintegreze rapid.

      Daca Simion nu dispare, vor ramane in partid doar yes mani moluste fara coloana vertebrala, nu oameni capabili. In timp asta va avea efecte(un singur lider, restul nulitati). 

      Acord

      Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

      Călin Georgescu

      Nu a construit o mișcare politică funcțională. 

      A avut susținători entuziaști, dar nu a reușit să-i organizeze sau să articuleze un partid solid, coerent. A rămas o figură interesantă la nivel de discurs, dar inactivă concret. Când a fost propus ca „premier AUR”, n-a apucat să miște nimic real, apoi a dispărut din prim-plan.

      Acum la fel, singur izolat in sufragerie. N-a reusit in viata lui sa faca un partid, sau sa se integreze in vreun partid. Probabil o unealta pentru Rusia(cineva extrem de bun in propaganda i-a facut campania hipnotizanta din noiembrie). 

      Acord

      Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

      Nicusor Dan

      -Ii lipseste narcisismul, EGOul inflat, si carisma, dar asta e vazuta ca o calitate intr-o tara obosita de circ politic si promisiuni goale 

      - are o viziune pe termen lung pt tara, viziune pe care a inceput sa si-o construiasca pentru Romania inca din perioada doctoratului la Sorbona 

      - nu promite solutii rapide nerealiste(nu va fi usor..) 

      - nu are un partid politic puternic care sa-l sustina, si-a dat demisia din USR, dar a cerut ajutorul societatii romanesti pentru reforme(va trebui sa faceti presiune..) 

      - nu e conflictual, nu e circar, e bun negociator cu partidele asta va aduce stabilitate politica intr-o perioada de criza. 

      In plus de asta, pare ca-l are si pe Dumnezeu de partea lui, chit ca unii ii spun "sistemul".  

      Acord

      Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

    Nu avea ce cauta alături de Simion, nu au nici o legătură, mai degrabă s-a lăsat păcălit.

    Acord

    Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

    Ai ajuns europarlamentar și prin votul meu. Te-ai dovedit un trădător. Sa-ti plătească Dumnezeu !

    Acord

    Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

    Și tu vei întra intr-o perioada în care oamenii nu te suporta, pentru ca, ești trădător....

    Acord

    Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

    Poti sa il ei pe Terhes cu tine. Impreuna veti lua 2%. AUR te-a bagat sa fii europarlamentar si acum la comanda securista tragi cu dintii de el sa il rupi. Securistii si-au pus oamenii in POT si SOS si acum la comanda acestia rup partdidele.

    Acord

    Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
eximbank.ro
arsc.ro
fngcimm.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

23 Mai. 2025
Euro (EUR)Euro5.0550
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.4541
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3926
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0107
Gram de aur (XAU)Gram de aur476.7388

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
targulnationalimobiliar.ro
tibco.ro
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
antiquemarket.ro
thediplomat.ro
BURSA
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb
OSZAR »