Germania şi Austria se opun creşterii substanţiale a bugetului multianual al UE

A.B.
Internaţional / 27 iunie, 17:12

Germania şi Austria se opun creşterii substanţiale a bugetului multianual al UE

Cancelarul german Friedrich Merz şi omologul său austriac Christian Stocker s-au pronunţat vineri împotriva extinderii semnificative a bugetului UE, în urma unei prime discuţii privind viitorul cadru financiar multianual pe şapte ani care s-a desfăşurat joi la summitul european, relatează agenţia EFE, de la care transmitem cele ce urmează.

''Din punctul de vedere al guvernului federal, nu prea văd o marjă pentru o extindere substanţială a bugetului'' comunitar, a declarat Merz la o conferinţă de presă la Berlin alături de Stocker. Amândoi şi-au exprimat de asemenea opoziţia faţă de contractarea unor noi datorii comune de către UE, cum s-a procedat pentru finanţarea Mecanismului de Redresare şi Rezilienţă (MRR), planul european post-pandemie.

Cancelarul german de centru-dreapta a spus că a susţinut mereu ca UE să dispună de mai multe resurse proprii pentru a reduce ponderea contribuţiilor statelor membre, dar a subliniat că, atât timp cât aceste contribuţii sunt cele care trebuie să finanţeze bugetul comunitar, vor exista ''limite''.

Merz a menţionat în acest sens situaţia bugetară dificilă a Germaniei, ţară contributoare netă la bugetul UE. ''Repet ceea ce am spus ieri (la summitul UE): trebuie să reordonăm priorităţile în bugetul comunitar'', a indicat el. Guvernul său a avertizat deja că următorul buget multianual al UE, pentru perioada 2028-2034, va avea în plus povara începerii plăţii datoriilor contractate pentru finanţarea planului european post-pandemie.

Cancelarul german s-a referit de asemenea la riscul creşterii datoriilor în cazul unei crize financiare, cum sunt cele care apar periodic, iar aceste datorii prea ridicate riscă să îngreuneze obţinerea unor noi finanţări de pe pieţe în caz de criză. ''La nivel global, la ora actuală s-a ajuns la un nivel record al îndatorării statelor, îndatorării companiilor şi populaţiei. Nu este o situaţie sănătoasă'', a avertizat Merz.

La rândul său, cancelarul austriac a argumentat că nu toate ''provocările'' pot fi rezolvate ''cu bani''. Cadrul financiar multianual nu trebuie ''să rămână la fel'', dar aceasta nu înseamnă că, dacă ar fi mai mulţi bani, totul ar fi mai uşor, iar uneori se obţine un ''rezultat mai bun dacă investiţia este mai eficientă'', a explicat Christian Stocker.

Poziţia Germaniei şi a Austriei contrastează cu cea susţinută, de pildă, de Spania, care cere creşterea contribuţiilor naţionale la bugetul comunitar de la 1% la 2% din venitul naţional brut şi noi emisiuni europene de datorie prin care statele UE să obţină credite pentru investiţii în sectoare strategice, potrivit sursei citate.

Pe de altă parte, Berlinul împărtăşeşte prioritatea Bruxelles-ului de reformare a bugetului UE în vederea simplificării şi flexibilizării acestuia şi pentru diminuarea birocraţiei, pledând în acelaşi timp pentru a da acestui buget o ''responsabilitate sporită'' în domeniul securităţii şi apărării şi pentru ca acesta să devină un instrument de sprijin continuu oferit Ucrainei.

Comisia Europeană este aşteptată să prezinte luna viitoare propunerile sale pentru următorul cadrul financiar multianual al UE.

Opinia Cititorului ( 8 )

  1. Si de aici se vede ca promisiunile "infinite" ale istericului deprimat catre actoras erau = sant vorbe goale, nu i da nimic, asa cum observau si analisti economici germani,

    iar Austria se sterge cu el undeva in orice caz,

    de fapt nu i mai da nimeni decat "ajutor verbal" 

    1. Te inseli, vor sa taie sa dea ucrainei, dar nu vor prin datorie federala.

      Aiurezi, cu minciuni de astea te faci de ras, las o balta

      ...

      Din declaratiile unui analist german, citez di presă:

      "În schimb, 'este surprinzător să vedem cât de puţin ajutor a fost dat de Germania în ultimele luni', a deplâns Christoph Trebesch. 'În loc să sporească sprijinul (pentru Ucraina) după venirea lui Trump la putere, observăm o scădere puternică a ajutorului german în comparaţie cu anii precedenţi', critică analistul german propriul său guvern. 'Tendinţa este aceeaşi pentru Italia şi Spania', mai remarcă acesta.. 

    Bugetul UE,nu mai acopera,

    peste cele 800 miliarde de euro,ptr. inarmare,

    alte zeci de miliarde pentru Ucraina ? 

    1. Ucrainei i se dau tot mai multe sprijinuri "verbale" :-) :-)

    Iar Austria e prea finuță ca sa l foloseasca pe Zebelitul macar ca hartie igienica ca ii zgarie acolo la spate...

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

03 Iul. 2025
Euro (EUR)Euro5.0603
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.2917
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.4141
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8612
Gram de aur (XAU)Gram de aur461.6576

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
leonidas-universitate.ro
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
letapeseries.com
ccib.ro
aiiro.ro
BURSA
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb
OSZAR »