Nicuşor Dan, preşedintele ales şi validat, a afirmat, la finalul săptămânii trecute, după ce a demisionat din funcţia de primar general al Capitalei, că nu se pune problema eliminării cotei reduse de 9% pentru alimentele de bază sau a majorării taxei pe valoare adăugată (TVA) la energie de la 5% la 19%. Întrebat despre o posibilă majorare a TVA, Nicuşor Dan a admis că astfel de scenarii sunt analizate teoretic, dar a avertizat că orice creştere a taxelor pe consum poate genera evaziune fiscală şi scăderea consumului.
Nicuşor Dan a anunţat că, astăzi după-amiază, după depunerea în Parlament a jurământului de învestitură ca preşedinte al ţării, va convoca partidele parlamentare la consultări pentru formarea noului guvern, consultări care vor demara mâine şi care ar putea dura între două şi patru săptămâni.
Preşedintele a arătat că ţara noastră se confruntă cu o procedură de deficit excesiv, dar a încercat să tempereze îngrijorările privind o posibilă pierdere a fondurilor europene. Nicuşor Dan a explicat că există etape clare în această procedură, iar riscul cel mai mare nu este pierderea imediată a banilor, ci semnalul negativ transmis către pieţele financiare şi investitori. În acest context, cea mai mare vulnerabilitate este legată de capacitatea României de a atrage fondurile din Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR).
În privinţa reducerii deficitului bugetar, preşedintele ales a afirmat că există domenii în care cheltuielile pot fi reduse, însă nu a oferit detalii înaintea discuţiilor cu partidele politice. A menţionat totodată că au fost făcuţi paşi concreţi în această direcţie, dar "mai este de lucru". Domnia sa a precizat că Educaţia va deveni o prioritate imediat după rezolvarea formării guvernului şi stabilizarea bugetului, făcând referire la raportul realizat de ministrul Daniel David, pe care l-a descris ca fiind un document obiectiv şi realist asupra problemelor structurale ale sistemului educaţional.
Despre programul PNDL Anghel Saligny, un punct sensibil pentru Partidul Social Democrat şi pentru Partidul Naţional Liberal, Nicuşor Dan a afirmat că toate condiţiile vor fi puse pe masa negocierilor. El a admis că investiţiile locale şi regionale sunt necesare, dar a subliniat că acestea trebuie realizate într-un ritm pe care statul şi-l poate permite, mai ales în contextul dobânzilor foarte mari la care se împrumută România în prezent.
1. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 26.05.2025, 00:17)
Am cumparat haine din targ fara bon fiscal. M-am simtit foarte bine. Guvernul nelegitim de la putere nu merita sa administreze banii nostri pentru ca o face foarte prost si a dus tara in faliment.
2. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 26.05.2025, 00:31)
Oare ce treaba are,
Luceafarul Nicusor,
cu economia si TVA-ul ?!
2.1. fără titlu (răspuns la opinia nr. 2)
(mesaj trimis de anonim în data de 26.05.2025, 01:07)
Exact ce a avut Basescu cu Boc: tva unic de 24%. Acuma Petrov a numit tva-ul de 9% la mancare ca o 'gaselnita de a lu Ponta'. Basescu vrea tva unic de 19%, adica sa creasca si mai mult pretul la mancare. Basescu vrea sa mai alunge un val de Romani din tara, sa ramana aici doar bugetarii si imigrantii.
2.2. fără titlu (răspuns la opinia nr. 2.1)
(mesaj trimis de anonim în data de 26.05.2025, 01:21)
Daca ii inchide Ioanei Basescu toate dosarele, inseamna ca Traian nu s-a prostituat (politic si moral) degeaba. Daca iese si Nuti, chiar a merita. Restul lunii? Duca-se naibii!
2.3. fără titlu (răspuns la opinia nr. 2)
(mesaj trimis de anonim în data de 26.05.2025, 09:45)
se comporta si el ca un premier pentru ca are popularitate mare pana se face guvernul iar politicienii versati stiu asta si-l lasa sa-si faca numarul
dupa ce vine un premier ala o sa-l traga pe linia de garare iar politicienii o sa faca ce stiu ei mai bine
urmeaza toboganul lui la popularitate si apoi se va retrage el singur in birou ca precedentul
2.4. fără titlu (răspuns la opinia nr. 2.3)
(mesaj trimis de anonim în data de 26.05.2025, 11:59)
Poate câștiga procesul și își reia privilegiile de fost președinte. Nu a lătrat el degeaba. Te-ar surprinde? Pe mine nu. Justiția română este impecabilă, știm toți.
2.5. fără titlu (răspuns la opinia nr. 2.4)
(mesaj trimis de anonim în data de 26.05.2025, 17:47)
Justiția romana exista ? Nu cred.....
2.6. fără titlu (răspuns la opinia nr. 2)
(mesaj trimis de anonim în data de 26.05.2025, 18:57)
Are, prietene.
Un Președinte vine cu un plan și o viziune pentru tara, inclusiv pe partea economica. Planu asta e și el bazat pe niște cifre, proiecții, gen tva nemărit, etc, deci are toată cuviință sa vorbească despre asta. El urmează să aleagă un premier care poate forma un guvern ce trebuie să aplice acest plan. Nu e normal să îți explice inclusiv partea economică?
În loc sa te bucuri ca tratează cu cap toate problemele importante, ca ti-a aratat ca are soluții ca să nu crească TVA, tu pui întrebări.. ne-deștepte.
3. Comentariu eliminat conform regulamentului
(mesaj trimis de Redacţia în data de 26.05.2025, 01:18)
...
4. Comentariu eliminat conform regulamentului
(mesaj trimis de Redacţia în data de 26.05.2025, 01:42)
...
5. Comentariu eliminat conform regulamentului
(mesaj trimis de Redacţia în data de 26.05.2025, 01:44)
...
6. Comentariu eliminat conform regulamentului
(mesaj trimis de Redacţia în data de 26.05.2025, 05:47)
...
7. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 26.05.2025, 06:06)
S-a a activat un jalnic plangacios dupa Simeon si a scris vreo 7 comentarii pe aici
7.1. fără titlu (răspuns la opinia nr. 7)
(mesaj trimis de anonim în data de 26.05.2025, 07:25)
Astia se oftica.
8. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 26.05.2025, 08:32)
Pe cine interesează ce spui tu ?
9. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 26.05.2025, 09:17)
Nicusoros care nu a facut nimic la primarie si nimic in general in viata lui stie cu TVA. Sa fim seriosi. Habar nu are. O sa vedeti.
9.1. fără titlu (răspuns la opinia nr. 9)
(mesaj trimis de anonim în data de 26.05.2025, 10:18)
intr-adevar sa faci scoala la Sorbona este nimic pe langa scolile urmate de suveranistii de 2 lei :)))
9.2. fără titlu (răspuns la opinia nr. 9.1)
(mesaj trimis de Prostul scolii în data de 26.05.2025, 10:43)
Depinde ce faci,daca vei face agricultură ești mai prost decât cel mai prost fermier!
Daca faci matematica,ești zeu între prosti că mine!
Dar nu cred că președintele Ro trebuie sa fie matematician,nici șef de galerie,nici mitoman,trebuie sa fie un antreprenor ce a avut minim 100 de oameni în subordine și nu la stat,sau un inginer sef,director tehnic Intr o mare întreprindere,care a lucrat și în comunism și în haiduceala numita economie de piață,oameni organizați ce nu au ars treptele promovării,nu prof și alți bugetari ce au semnat statul de plata indiferent daca și au făcut sau nu datoria,le a mers simbria!
9.3. fără titlu (răspuns la opinia nr. 9.1)
(mesaj trimis de anonim în data de 26.05.2025, 11:22)
Vezi ca Sorbona nu este chiar Sorbona. Uite, iti pun aici un text. Dacă este adevărat, trăim o mare dezamăgire și o mare minciună.
9.4. fără titlu (răspuns la opinia nr. 9.1)
(mesaj trimis de anonim în data de 26.05.2025, 11:23)
“ Cică Nicușor Dan e doctor la Sorbona. Așa ne-au vânturat presa și propagandiștii în față, ca pe o diplomă sfântă. „La celebra Sorbonă, domnule!” Și de aici, înțelesul subliminal: cum să nu votezi un om care a trecut prin marea școală a gândirii franceze?
Doar că, surpriză: n-a fost niciodată la celebra Sorbonă. Nu la aceea care contează. Nu la Sorbonne Université, aia reală, aia din top 100 mondial, cu premii Nobel, catedre istorice și excelență academică de nivel mondial. A fost la Université Paris 13 (Nord), o universitate modestă, care abia recent și-a adăugat „Sorbonne” în nume, ca să dea bine pe etichetă. O mișcare de PR, nimic mai mult.
Și uite așa, cu o simplă schimbare de denumire, ai obținut o confuzie perfectă. Pentru publicul larg, tot „Sorbona” scrie. Nici nu mai contează că acea instituție este clasată între locurile 951–1000 la nivel mondial, adică mult sub Universitatea din București, care se află constant între 801–850. Da, ați citit bine. Universitatea din București – pe care mulți o ignoră sau chiar o batjocoresc – este, în mod obiectiv, peste „Sorbona” lui Nicușor Dan.”
9.5. fără titlu (răspuns la opinia nr. 9.4)
(mesaj trimis de anonim în data de 26.05.2025, 11:41)
Pentru publicul larg, tot olimpic ramane.
9.6. fără titlu (răspuns la opinia nr. 9.5)
(mesaj trimis de anonim în data de 26.05.2025, 11:50)
Nu contest. Insa aia cu Sorbona daca e pe bune e rușine mare.
9.7. fără titlu (răspuns la opinia nr. 9.4)
(mesaj trimis de Un om simplu în data de 26.05.2025, 14:54)
Dezinformare, vad ca ai lipit un text anonim, în ghilimele, pur și simplu.
ND a studiat la Ecole Normale Superieure(ENS) din Paris, care nu e la nivelul universității Sorbona, e de vreo 10 ori peste.
ENS a fost gândită ca o pepiniera pentru geniile Franței, sel ectand elitele academice și științifice ale școlilor franceze. Accepta doar 200 de studenți excepționali, cei mai buni din cei mai buni, 100 umanisti (istorie, filozofie, sociologie, lingvistica, etc) și 100 de realiști (matematica, fizica, chimie, etc). Deci doar 100 de locuri pe științe exacte, unde se încadra ND. Suplimentar, ea a fost gândită pentru elita franceză și doar târziu au fost acceptați străini, în nr de doar 10, 5 realiști și 5 umanisti. Deci ND a prins unul din doar 5 locuri pentru străini pe profil realist.
ENS funcționează complet diferit față de alte scoli, în primii 2 ani elevii urmează cursuri la facultăți din cadrul altor universități (multe din cadrul Sorbonei sau desprinse din ea) în paralel cu cursuri speciale la ENS, pregatindu-se în acești 2 ani pentru examenul extrem de dificil al ENS. După admiterea examenului, studenții sunt încadrați direct în anul 3 de facultate și sunt obligați în anii următori sa ia dea licența, masteratul și sa treacă niște concursuri extrem de dificile.
Ca să înțelegi nivelul, studenții ENS urmează mai multe cursuri decat studenții obișnuiți. O data la cursurile universităților pariziene și în paralel la un nivel extra avansat și foarte sel ectiv, dar în deplina libertate, în cadrul ENS. Cererea pentru acești profesioniști depășește dramatic oferta, absolvirea îți asigura viitorul la nivel înalt. ENS da societății viitori academicieni, cercetători, oameni de știință excepționali, finatisti de top, viitori premieri, președinți, oameni de stat, guvernatori de banci, în general elite pentru toate domeniile.
ND putea foarte bine sa accepte una dintre ofertele de top care i-au fost puse pe masa când a terminat, dar a ales să se întoarcă în țară, să pună pună umărul la treaba.
Patriotismul față de țară nu se masoara doar în strigate și pumni în piept, tara are nevoie de oameni educați și muncitori care sa muncească, sa o crească, sa o facă mai buna. Dacă am pune în educație si în munca toata energia aia de o pierdem cu cearta și injosirea altora, sa vezi atunci ce Românie bogata și frumoasă o sa avem.
9.8. fără titlu (răspuns la opinia nr. 9.7)
(mesaj trimis de anonim în data de 26.05.2025, 16:01)
A ales să se întoarcă în țara si sa pună umerul la treabă. Care umăr și la ce treabă, între 22 de ani și 50 când a devenit primar? Cum să fii genial și să te întorci ca să ce? Să lucrezi pt un ONG oarecare? Cu toate studiile și olimpiadele tale? Repet: la ce treabă a pus Nicusoros umărul timp de 30 de ani? Cercetare? Profesor universitar?
9.9. fără titlu (răspuns la opinia nr. 9.8)
(mesaj trimis de anonim în data de 26.05.2025, 17:09)
Nu e mai simplu sa dai un search pe google în loc sa ne contram aiurea?
Hai sa iti enumăr câteva, în caz ca nu ai chef.
1. Când s-a întors, a încercat sa dezvolte un centru școlar pe modelul scolii din Paris, care să dea societății specialiștii și leaderii integri de care avea nevoie. În fața birocrației și opacitatii din educația românească, cu Androneasca și alte personaje sinistre care au distrus educația, a reușit doar implementarea unui tip de bursa care să aibe un parcurs educativ elitist.
2. A dezvoltat societatea civila, a fondat asociația Salvați Bucureștiul, protejand o mulțime de clădiri emblematice din patrimoniul orașului.
3. A fondat un partid încercând să aducă alternative si bunul simț în politică.
4. A devenit primar al Bucureștiului. A reușit să închidă companiile municipale și alte scheme de scurs bani, a descurcat finanțele orașului, a reușit să reesaloneze datoriile nesustenabile și sa se imprumute pentru funcționare la dobânzi mai bune decât se imprumuta guvernul. Adică băncile și creditorii au mai multa încredere în el ca primar(fără majoritate în CG) decât au încredere în guvern.
Aici adaug ca el a candidat independent, neavând susținere completa in consiliu general, consilierii fiind de la celelalte partide. Deci tot ce a reușit ca primar a fost cu toate barierele puse de psdnl et co. Adaug și sabotajul din parlament unde când au votat bugetul pt București, au micșorat fondurile și le-au împărțit mai mult la primăriile de sector, față de generală care are mai multe atribuții și nevoi.
Totuși, ND a obținut fonduri europene și a început cea mai mare lucrare de termoficare de după revoluție. Chiar dacă nu va mai fi primar, fondurile sunt asigurate, proiectul pornit, se va face.
A reușit să pună pauza la Pug, sa oprească dezvoltarea imobiliara haotica. A reușit să salveze spațiu verde, atât de puțin și necesar în București, care e atât de vânat de rechinii imobiliari.
Decât panseluțe în fiecare an, mai bine o baza solida de creștere, rezultatul se va vedea pe termen mediu și lung. Și cei mai mulți au înțeles asta, l-au votat și pentru al 2 lea mandat.
5. A devenit Presedinte al României din postura de independent, intorcand o diferență de peste 20% fata de primul tur. Prin limbajul echilibrat, atitudinea moral impecabila, disponibilitatea la comunicare, dialog și dezbatere, de care n-a fuget, a reușit să unească și să convingă mai mult de jumatate de țară pentru a merge pe drumul către progres social și economic.
Nu știu fata de tine, dar fata de mine a făcut mult mai multe pentru tara. A meritat votul meu cu prisosinta, eu ii mulțumesc ca mi-a dat șansa să aleg un Președinte adevărat în sfârșit.
9.10. fără titlu (răspuns la opinia nr. 9.5)
(mesaj trimis de anonim în data de 26.05.2025, 17:52)
Alte realizări mai are ? La primărie nu a făcut nimic ....
Mergeți cu tramvaiele de la Râmnic pana la Vitan sector 3....tramvaiele sar de pe sine....dacă ai probleme cu coloana și stai pe scaun în zona asta....ajungi direct la spital....
Dar nimic nu a făcut....
9.11. fără titlu (răspuns la opinia nr. 9.10)
(mesaj trimis de anonim în data de 26.05.2025, 18:25)
Ți-a scris băiatu ala mai sus un comentariu, da nu cred ca știi sa citești ca să înțelegi.
A schimbat mai mulți km de teava la termoficare ca toți dinaintea lui la un loc. Da tu nimic...
Îmi aduc aminte de pe vremea lu firea, stau în sect 6, la etaj superior. Niciodată apa calda, max calaie, multe întreruperi. La ND au fost câteva întreruperi la început, bănuiesc ca a băgat forță reparații, după care am avut în sfârșit apa calda, fierbinte chiar. Cred ca sunt 3 ani de când n-a mai fost nici o problema și în sfârșit e cum ar trebui.
9.12. fără titlu (răspuns la opinia nr. 9.10)
(mesaj trimis de anonim în data de 26.05.2025, 20:09)
Da, trebuia sa faca in 2 ani ce n-au facut altii in 20. Credeam ca la Paris se face carte. Mai bine era cu unu de la psd cu scoala facuta aplicat la stefan gheorghiu.
9.13. fără titlu (răspuns la opinia nr. 9.9)
(mesaj trimis de anonim în data de 27.05.2025, 21:08)
Ce a lucrat ND specific intre 1998 si 2016 (18 ani)? Am cautat pe Internet si nu am gasit.
10. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 26.05.2025, 09:39)
A dat scris ca nu se majoreaza TVA.Nu a precizat tara.Se refera probabil la SUA unde nu e niciun risc nefiind nici taxa.
11. Bomba! Ci a nu e Sorbona
(mesaj trimis de anonim în data de 26.05.2025, 09:40)
“ Cică Nicușor Dan e doctor la Sorbona. Așa ne-au vânturat presa și propagandiștii în față, ca pe o diplomă sfântă. „La celebra Sorbonă, domnule!” Și de aici, înțelesul subliminal: cum să nu votezi un om care a trecut prin marea școală a gândirii franceze?
Doar că, surpriză: n-a fost niciodată la celebra Sorbonă. Nu la aceea care contează. Nu la Sorbonne Université, aia reală, aia din top 100 mondial, cu premii Nobel, catedre istorice și excelență academică de nivel mondial. A fost la Université Paris 13 (Nord), o universitate modestă, care abia recent și-a adăugat „Sorbonne” în nume, ca să dea bine pe etichetă. O mișcare de PR, nimic mai mult.‘
11.1. fără titlu (răspuns la opinia nr. 11)
(mesaj trimis de anonim în data de 26.05.2025, 09:47)
Se vede pe fața lui .... cat de deștept este.... asa e la noi .....
Ar trebui sa facă publica diploma....
11.2. fără titlu (răspuns la opinia nr. 11)
(mesaj trimis de anonim în data de 26.05.2025, 10:26)
sorbonel, Nicusor Dan a fost de 2 ori campion olimpic(mondial)la matematica cu nota maxima. Din scoala de la Fagaras, fara meditatii.
Sa arunci cu noroi In studiile lui ND e ca si cum ai vrea sa arunci cu noroi in Nadia Comaneci sau David Popovici.
11.3. fără titlu (răspuns la opinia nr. 11.2)
(mesaj trimis de anonim în data de 26.05.2025, 11:27)
Nu contest ca a castigat olimpiadele respective. Dar daca Sorbona nu este acea Sorbona ci o alta facultate, este o mare rusine atat pentru presa aservita care in slugărnicia ei a furnizat un fals dar și pentru Nicușor care nu a clarificat. Rămâne încă o vulnerabilitate care ar trebui lămurită.
11.4. fără titlu (răspuns la opinia nr. 11.3)
(mesaj trimis de anonim în data de 26.05.2025, 11:40)
Poate va va lamuri. Pe mine nu prea ma intereseaza, din moment ce i-a batut pe toti elevii sorbonei in concursuri.
11.5. fără titlu (răspuns la opinia nr. 11.4)
(mesaj trimis de anonim în data de 26.05.2025, 11:54)
Nu este chiar asa. Minciuna e minciuna, chiar daca nu ne place și chiar daca suntem dispuși sa o acoperim gen ‘ tot olimpic rămâne”. A fost olimpic acum 40 de ani și asta nu ii conferă calități de președinte în mod automat. Să vedem.
11.6. Comentariu eliminat conform regulamentului (răspuns la opinia nr. 11)
(mesaj trimis de Redacţia în data de 26.05.2025, 15:25)
...
11.7. fără titlu (răspuns la opinia nr. 11.5)
(mesaj trimis de anonim în data de 26.05.2025, 15:30)
Vezi ca acum 40 ani ND avea doar 12 ani. Dacă era olimpic internațional de la 12 ani cu siguranță avea și calități de președinte.
Minciuna și dezinformare e comentariul 11, arunca un ochi pe 9.7 sa înțelegi la ce școală a fost.
11.8. fără titlu (răspuns la opinia nr. 11.7)
(mesaj trimis de anonim în data de 26.05.2025, 15:57)
Nu are 55 de ani? 55 minus 40 face 15. Moreo rless….. In rest, logica ta este precara referitor la calitățile de președinte la 12 ani și superficiala prin faptul ca nu ai verificat ci ai ales pur și simplu comentariul 9.7 in detrimentul celui de la 11 pentru ca asa ai vrut.
11.9. fără titlu (răspuns la opinia nr. 11.8)
(mesaj trimis de anonim în data de 26.05.2025, 16:15)
Am urmat logica ta, am ales arbitrar un criteriu și a ieșit ce am vrut. De acord ca e precara.
Am cautat pe google, văzând cearta din comentarii, și ce crezi, 9.7 are dreptate, d'aia l-am indicat, am găsit inclusiv un articol de la un alt roman care a studiat acolo, Adrian Papahagi, eseist și specialist în limbi străvechi, care spune fix același lucru.
E asa greu sa dai un search pe google în loc sa fii ironic cu alții pe burta goala?
12. fără titlu
(mesaj trimis de Nic în data de 26.05.2025, 09:42)
Si de unde o sa luati bani???de la inarmare si de la ajutorul pentru ucraina??de la multinationale???o sa cresteti cumva redeventele?o sa taiati pensiile speciale si o sa va dati afara pilele din institutii?
12.1. fără titlu (răspuns la opinia nr. 12)
(mesaj trimis de anonim în data de 26.05.2025, 10:32)
e multa risipa la bugetari. vai de capul nostru. eu din privat vad fara sa vreau, defectul meseriei, cum risipesc efectiv bugetarii banii platiti cu greu din taxe.
ati vazut si voi, doar asa un exemplu, ultima fita, BMW uri ultimul tip la politisti. pe credit cu 8% dobanda. Asta cand noi avem fabrica Dacia si fabrica Ford in tara. Deci nici macar n-au ajutat economia, doar deficit si bugetar si comercial.
12.2. fără titlu (răspuns la opinia nr. 12)
(mesaj trimis de anonim în data de 26.05.2025, 11:57)
De la multinaționale? De la Ucraina? Ai înnebunit? De la noi, ca merge. Hai, felicitări tuturor pt noul președinte!
12.3. fără titlu (răspuns la opinia nr. 12)
(mesaj trimis de anonim în data de 26.05.2025, 20:45)
Il si vad pe Nicusor cum o sa rupa el legatura intee centru si baronimea locala :))) imediat o sa-l suspende.
13. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 26.05.2025, 13:32)
Personaje limitate intelectual/plătite de infractori insistă să prezinte teorii conspirationiste fara să aibă bunul simț sa verifice ceva. Iată realitatea: Universitatea Sorbona provine din vechiul colegiu creat în Paris în 1297. In mai 1968 s-a luat decizia împărțirii in mai multe entități pe diverse specializari, toate entitatile rezultate purtand și denumirea de Sorbona. De atunci au fost mai multe comasări și reorganizari (ultima entitate a fost creata in 2018 și se numește de exemplu Sorbonne Université).
Universitatea unde a studiat ND s-a numit Université Sorbonne Paris 13 și ulterior Université Sorbonne Paris Nord" de la 1 ianuarie 2020. De ce a făcut acolo?, pentru că are in domeniile sale prioritar științe și tehnologie, fata de celelalte entitati.
13.1. fără titlu (răspuns la opinia nr. 13)
(mesaj trimis de anonim în data de 26.05.2025, 16:03)
Foarte adevărat.
Completez cu faptul ca ND a studiat la École Normale Supérieure din Paris (ENS).
ENS funcționa diferit, a fost gândita ca o școală pentru sel ectarea elitelor franceze și accepta doar 200 de studenți excepționali(100 umanisti, 100 realiști), din care doar 10 străini(5 cu 5). Elevii, în funcție de profil, urmeaza cursurile altor facultăți(mare parte din cadrul Sorbonei) și în paralel cursurile ENS, care completează cu un nivel superior.
Studenții dau teste și concursuri foarte dificile, erau obligați sa își ia anumite certificări, iar nivelul de educație primit le asigura garantat un viitor la nivel de top.
Cererea pentru acești specialiști depășește cu mult oferta. O parte ajung în privat, unde în general sunt cei care câștiga 6-8 cifre pe an. Majoritatea devin cercetători, academicieni, președinți, premieri și oameni de stat sau consilieri ai acestora, guvernatori de banci, etc. Cu alte cuvinte oamenii care inventează și administrează viitorul de mâine.
13.2. fără titlu (răspuns la opinia nr. 13.1)
(mesaj trimis de anonim în data de 26.05.2025, 17:46)
Vorbești aiurea ..
14. Cresterea cu 2 % tva e numai gargara politica!
(mesaj trimis de anonim în data de 26.05.2025, 14:47)
Reamintesc tuturor ca tva acum 8 ani era 24 %la toate! E o crestere de 2 %la diferenta intre tva colectata si cea deductibila , firmele obisnuiesc sa optimizeze oricum aceasta valoare! Insa ar avea sens ca arata un semnal catre UE ca se corecteaza deficitul, ca sa se poata renegocia PNRR! Abia asa e foarte importanta aceastaiscare, cei care protesteaza pe nimicul asta o fac POLITIC ! Pentru ca urmeaza alimentarea imediata a bugetului cu dividende, pina la investirea noului guvern MF se va descurca, si deci va evita semnalele negative catre pietele financiare.
14.1. fără titlu (răspuns la opinia nr. 14)
(mesaj trimis de Prostul scolii în data de 26.05.2025, 15:17)
De bujetarii nu ne atingem,Nicu e garantul lor cum popota și ciolanu au fost până de curând!
15. COTA UNICA
(mesaj trimis de anonim în data de 26.05.2025, 15:37)
Solutia ptr Romania este COTA UNICA LA ORICE. Asta ar simplifica enorm orice calcule si ar face foarte usor de colectat veniturile respective.
Deci TVA 19% la orice si 9% ptr imobile, cultura, mancare, medicamente, apa si energie. Apoi impozit pe salarii 19%, impozit pe dividende de 19%, impozit pe profit de 19%, CAS de 19%, CASS de 19%.
In plus CAS si CASS sa se plateasca doar la salarii si venituri asociate salariile (deci sa se elimine aberatia asta cu CASS la venitul global).
15.1. fără titlu (răspuns la opinia nr. 15)
(mesaj trimis de anonim în data de 26.05.2025, 15:43)
Fa-le 80% ca nu dai de la tine.O sa se simplifice de tot.
16. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 26.05.2025, 17:10)
Doar la restul, este? :))
17. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 26.05.2025, 17:13)
Trebuie taiat statul ca in Argentina. Daca e recesiune o perioada, asta e. Mai bine decat inflatie. Inflatia e furt. Singura inflatie buna e cea de 0%.
18. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 26.05.2025, 17:45)
Ma plictisești....
19. Comentariile - studiu de caz
(mesaj trimis de anonim în data de 26.05.2025, 18:45)
Comentariile de la acest articol sunt bune ca studiu de caz. Arata perfect polarizare societății noastre.
Cum am ajuns atât de divizati?
Mi-ar plăcea să văd un articol în Bursa, cum au mai fost, în care să fie sintetizate și puse în perspectiva opiniile din comentariile astea.
19.1. fără titlu (răspuns la opinia nr. 19)
(mesaj trimis de anonim în data de 26.05.2025, 20:39)
Cum? Ca si oricare alta tara occidentala. Din cauza faptului ca progresistii au depasit o limita. Nu a ajuns din senin sa fie convinsa aproape o majoritate in multe tari sa voteze cu "extrema dreapta". Masurile din pandemie, exagerarile woke din 2015-2016 incoace. Pur si simplu multora nu ne plac si avem dreptul asta.
19.2. fără titlu (răspuns la opinia nr. 19)
(mesaj trimis de Mishu în data de 26.05.2025, 20:40)
Jumatate ii vrea pe astia din fruntea tarii plecati,dusi oriunde.jumatate ii vrea in continuare la butoane.raspunsul la intrebarea ta e foarte simplu.
19.3. fără titlu (răspuns la opinia nr. 19.2)
(mesaj trimis de anonim în data de 26.05.2025, 20:42)
Mai repede 1/3, 1/3 si 1/3 e indiferenta sau uraste pe cei preferati de celelalte treimi.