Rusia cere retragerea trupelor ucrainene înainte de un armistiţiu global

A.B.
Internaţional / 2 iunie

Rusia cere retragerea trupelor ucrainene înainte de un armistiţiu global

Rusia a cerut Ucrainei să-şi retragă trupele din cele patru regiuni ale ţării a căror anexare este revendicată de Moscova, înainte de a accepta un armistiţiu global, conform memorandumului rus transmis Kievului luni şi publicat de agenţiile de presă ruse, relatează AFP, care afirmă cele ce urmează.

Conform acestui document, furnizat Ucrainei în timpul negocierilor de la Istanbul de luni, Moscova vrea o 'retragere completă' a armatei ucrainene din regiunile parţial ocupate Doneţk şi Lugansk (est) şi Zaporojie şi Herson (sud) înainte de 'instituirea unui armistiţiu de 30 de zile'.

Acest memorandum, care defineşte de asemenea cerinţele ruseşti pentru o încheiere a conflictului din Ucraina, prevede o 'recunoaştere juridică internaţională' ca teritorii ruseşti a acestor regiuni şi a Crimeei anexate în 2014.

De asemenea, solicită ridicarea sancţiunilor economice şi ca Ucraina să renunţe la revendicarea de despăgubiri de la Rusia, care a lansat o ofensivă de amploare împotriva vecinului său în 2022.

În document figurează şi 'neutralitatea' Ucrainei şi renunţarea sa la integrarea în alianţe militare, în contextul în care Kievul aspiră să adere la NATO. Dimensiunea armatei sale trebuie, de asemenea, să fie limitată, conform acestui document.

Acest memorandum de trei pagini publicat de agenţiile de presă de stat TASS şi RIA Novosti menţionează, de asemenea, o oprire a livrărilor de arme occidentale către Kiev şi sfârşitul schimbului de informaţii, precum şi o interdicţie de desfăşurare a armelor nucleare în Ucraina.

Documentul prevede totodată ca Ucraina să elibereze 'prizonierii politici', militari şi civili pe care îi deţine, precum şi angajamentul său de a respecta 'drepturile, libertăţile şi interesele persoanelor vorbitoare de rusă' de pe teritoriul său, conform sursei citate.

Reflectând voinţa exprimată de Moscova de a 'denazifica' vecinul său, documentul solicită dizolvarea 'formaţiunilor naţionaliste ucrainene' din cadrul forţelor armate.

Aceste cereri maximaliste au fost deja respinse de mai multe ori de Ucraina în trecut.

Opinia Cititorului ( 4 )

  1. Bun, sa faca asa, dar sa se amplaseze nucleare in noua Ucraina, cea mai buna garantie ca Rusia nu va mai invada vreodata.

    Trump are dreptate, Putin a înnebunit de tot...adică sa obțină din gură ce nu a reușit incapabila armata rusa...

    Circarul obraznic e mai naiv ca un copil de 2 ani, crede ca ruşii se lasa prostiti in asa hal sa l lase pe el drogatul expirat sa se reorganizeze sub ochii lor,

    cât poate fi ăsta de dus cu pluta... 

    1. Nu a atacat nimeni Rusia.

      Rusia e problema.

      Ești capabil sa pricepi ? 

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
Conferinţa BURSA “Piaţa financiar-bancară 2025”
danescu.ro
eximbank.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

04 Iun. 2025
Euro (EUR)Euro5.0558
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.4398
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3903
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0092
Gram de aur (XAU)Gram de aur479.8636

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
ccib.ro
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
letapeseries.com
thediplomat.ro
BURSA
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb
OSZAR »