Statul este principalul câştigător din liberalizarea preţului energiei

Viteza cu care se apropie criza în domeniul energiei este atât de mare încât obiectele pe lângă care trecem parcă stau pe loc. Iluzia optică pe care ne-o dă această viteză se va pulveriza pe 1 iulie, ziua liberalizării preţurilor energiei electrice. Impactul este greu de anticipat, în primul rând pentru că responsabilii şi decidenţii nu comunică, iar oamenii nu ştiu ce au de făcut. Autorităţile au stins lumina informării populaţiei despre ce se va întâmpla cu facturile tuturor peste mai puţin de o lună, deşi o campanie naţională de informare ar fi fost minimul necesar pentru a justifica liberalizarea, care schimbă radical regulile jocului pe una dintre cele mai importante pieţe din economia românească.

• Criza energetică, prima piesă de domino

Schimbările din piaţa energiei electrice nu au impact doar în valoarea facturii (principalul indicator al oricărei pieţe este preţul) sau în consumul individual (mai mic sau mai mare, tot în funcţie de preţ). Va veni încă un val din acest tzunami şi din inflaţie, dobânzi mai mari, împrumuturi mai costisitoare, securitate energetică periclitată. Pe orizontală, niciun domeniu de activitate nu rămâne indiferent la această liberalizare despre care autorităţile preferă să nu vorbească. Filosofia struţului care se ascunde când pericolul se apropie funcţionează până la punctul în care pericolul a parcurs drumul până la tine! De la 1 iulie, filosofia aceasta nu mai foloseşte nimănui. Singura variantă vehiculată până acum (pentru a contracara majorarea facturilor) este scăderea TVA pentru energia electrică la 9%, cu un impact de 900 de milioane de lei în încasările statului. La această sumă se adaugă peste 3 miliarde lei (doar pentru 2024, plus cele neplătite din 2023) pe care tot statul (adică noi) trebuie să le plătească furnizorilor pentru compensarea plafonării preţurilor. Cât timp preţurile au fost plafonate de stat, furnizorii au suportat diferenţa dintre valoarea reală a energiei şi cea pusă în factura finală a consumatorilor.

Doar din două cifre descoperim un miliard de euro pe care Guvernul trebuie să-i scoată din buzunar doar pentru aceste facturi. Dacă vi s-a făcut milă, vă înţelegem... Suntem oameni! De fapt, statul poartă responsabilitatea unor sume mult mai mari decât acestea. În opinia mea, statului i se datorează cel puţin 70% din preţul final (majorat, posibil, şi cu 100%), pe care îl vom plăti cu toţii în mai puţin de 30 de zile. De ce cred asta?

• Statul se joacă singur în piaţa liberă

În termenii unui contract social, noi lăsăm statul să decidă pentru noi, dar avem aşteptarea să o facă într-un mod corect şi transparent. Făcând asta, deciziile statului pot fi juste în administrarea banilor noştri sau injuste. Liberalizarea de la 1 iulie consider că este una dintre măsurile injuste, deoarece consumatorul este aruncat într-o piaţă aşa-zis liberă a formării preţului final. Până să ajungă electronul în casele noastre el trece prin mai multe pieţe orizontale, în care statul este actorul prncipal. În toate. Le luăm pe rând:

1.Pe piaţa producătorilor de energie, statul administrează cel mai important producător - Hidroelectrica. În plus, centralele nucleare, pe cărbuni şi gaz fac din companiile de stat jucători vitali. Deci, preţul energiei produse şi injectate în sistem este dominat de preţul de producţie în centralele deţinute de stat. Această piaţă are şi alte imperfecţiuni economice. De exemplu, are nevoie de centrale noi, de păstrarea cărbunelui în mixul energetic (prin negocieri la nivel european) şi de o mai bună echilibrare a producţiei de energie verde sezonieră cu centralele care produc în bandă.

2.Pe a doua piaţă statul are monopol natural. Aici vorbim de infrastructura de transport de înaltă tensiune, acolo unde Transelectrica are preţul aprobat de ANRE. Tariful de extragere a energiei electrice din reţele (TL), aprobat prin ordinul ANRE nr. 99 din 2024, este de 0,03303 lei/kWh. Ca să apreciaţi ponderea Transelectrica în preţul final, puteţi lua referinţa preţului plafonat de stat pînă la finalul acestei luni: 0,8 lei/kwh (pentru consum între 100-255 kwh/lună) sau 0,68 lei/kWh pentru un consum mai mic de 100 kwh/lună.

3.A treia piaţă pe care statul joacă în liga mare este cea a distribuitorilor de energie. Adică reţelele de medie şi joasă tensiune. Prin Electrica, statul administrează reţele de distribuţie pentru aproape 4 milioane de consumatori. Cam jumătate de ţară.

Şi aici, problemele de funcţionare a pieţei influenţează preţul: infrastructura actuală de distribuţie nu este pregătită să preia volumul mare de energie produsă de prosumatori şi trebuie reconfigurată. Reconfigurarea ar trebui să includă, printre altele, digitalizarea, reducerea lungimii reţelelor de joasă tensiune şi instalarea de posturi de transformare echipate cu reglaj automat al tensiunii (0,4 kV). Dar pentru asta trebuie creat un cadru de reglementare care, momentan, nu există. Iarăşi ne uităm către autorităţi: faceţi ceva!

4.Ultima piaţă unde regăsim statul în poziţia de lider şi decident al facturilor noastre este piaţa de furnizare. Hidroelectrica şi Electrica Furnizare deţin aproape o treime din această piaţă. Şi aici, influenţa asupra preţului este foarte mare. Preţul la care furnizorii cumpără energia de pe Bursă este format din costul de producţie al energiei (gaze naturale, cărbune, petrol), care la rândul lui este influenţat de cotaţiile certificatelor de emisii CO2, de condiţiile meteo (nivelul de hidraulicitate, intensitatea vântului şi/sau soarelui) şi instabilităţile socio-economice la nivel naţional şi internaţional. Toate au impact direct în preţul de achiziţie, spun furnizorii.

În concluzie, pe toate aceste pieţe imperfecte companiile de stat joacă un rol decisiv. Atât la nivel de dezvoltare şi funcţionare a sistemului energetic naţional, cât şi în formarea preţului final pentru consumator, statul decide prin companiile de stat atât preţul final, cât şi regimul fiscal al energiei. Dacă aşa stau lucrurile în logica economică, de ce consumatorul final trebuie să suporte singur această creştere de preţ? Răspunsul logic ar fi: pentru a creşte profitul companiilor de stat pe seama consumatorilor. Dacă există şi alte motive, le discutăm în comentarii.