Putin condamnă atacurile împotriva Iranului, dar evită să promită ajutor militar

A.B.
Internaţional / 23 iunie, 16:01

Putin condamnă atacurile împotriva Iranului, dar evită să promită ajutor militar

Preşedintele rus Vladimir Putin a condamnat luni atacurile recente asupra Iranului, calificându-le drept o „agresiune neprovocată” şi lipsită de „justificare”, în contextul escaladării tensiunilor din Orientul Mijlociu, relatează AFP, care transmite cele ce urmează. Declaraţiile au fost făcute în timpul întrevederii cu ministrul iranian de externe Abbas Araghchi, aflat în vizită la Moscova.

„Este o agresiune neprovocată împotriva Iranului, fără niciun fundament şi nicio justificare”, a declarat Putin, adăugând că Rusia lucrează pentru „a ajuta poporul iranian”. Liderul de la Kremlin s-a arătat „bucuros” să îl primească pe Araghchi pentru a discuta despre „toate aceste subiecte arzătoare” şi a căuta împreună o ieşire diplomatică din criză.

Totuşi, în cadrul declaraţiilor publice, preşedintele rus nu a oferit sprijin militar explicit Iranului. Deşi Moscova şi Teheranul şi-au consolidat legăturile în ultimii ani, inclusiv prin semnarea în ianuarie a unui tratat de parteneriat strategic global, acesta nu conţine clauze de apărare reciprocă. În acelaşi timp, Rusia este acuzată de Kiev şi aliaţii săi că a utilizat drone iraniene în ofensiva împotriva Ucrainei.

Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a reiterat anterior poziţia Rusiei, condamnând atacurile şi reafirmând disponibilitatea Moscovei de a media conflictul. Totuşi, propunerea a fost primită cu rezerve de Uniunea Europeană, care consideră că Rusia nu poate fi un mediator imparţial, în contextul războiului său în Ucraina.

Rusia a reacţionat încă de duminică, calificând drept „iresponsabile” atacurile lansate de SUA asupra unor situri nucleare iraniene. De asemenea, de la începutul loviturilor israeliene asupra Iranului, pe 13 iunie, Kremlinul s-a declarat dispus să intervină diplomatic pentru a evita o escaladare suplimentară a tensiunilor, conform sursei citate.

Deşi Rusia a întreţinut relaţii tradiţional bune cu Israelul, acestea s-au deteriorat după începerea războiului din Ucraina şi ofensiva israeliană din Gaza, declanşată în octombrie 2023. Pe fondul izolării internaţionale, Moscova s-a apropiat tot mai mult de Teheran, inclusiv pe plan militar, fără a merge până la angajamente de sprijin direct în conflictul cu Israelul.

Opinia Cititorului ( 2 )

Acord

Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

  1. Bineinteles, totul decurge conform intelegerii cu Trump, fiecare isi ia partea

    Acord

    Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

    Morcovul rusesc.

    Acord

    Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
Conferinţa BURSA “Digitalizare şi Siguranţă Cibernetică”
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

23 Iun. 2025
Euro (EUR)Euro5.0453
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.3983
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3779
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8892
Gram de aur (XAU)Gram de aur476.0454

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
letapeseries.com
aiiro.ro
BURSA
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb
OSZAR »