Victor Negrescu: "România europeană a câştigat"

S.B.
Politică / 19 mai

Victor Negrescu: "România europeană a câştigat"

Vicepreşedintele Parlamentului European, Victor Negrescu (PSD), a firmă, în noaptea de duminică spre luni, că "România europeană a câştigat", iar participarea mare la vot demonstrează că "românii au dat o lecţie de democraţie", potrivit news.ro.

"România europeană a câştigat. Prin prezenţa numeroasă la vot, românii au dat o lecţie de democraţie. A fost victoria unei societăţi care vrea să meargă înainte şi care a respins extremismul, nu neapărat victoria unui candidat. Oamenii vor schimbare, dar nu orice fel de schimbare. Incompetenţa, aroganţa şi ura au fost din nou respinse", a scris, în noaptea de duminică spre luni, pe Facebook, europarlamentarul Victor Negrescu.

Acesta se declară bucuros că "am evitat o catastrofă",

"Mult succes noului preşedinte al României, Nicuşor Dan. Să nu uitaţi că aveţi o mare responsabilitate faţă de cetăţeni iar respectarea mandatului încredinţat este esenţială", a mai transmis vicepreşedintele Parlamentului European.

Acesta crede căm acum este "timpul reunificării României".

"Cum am zis şi în ultimele zile, trebuie să relansăm dialogul între români pentru a construi împreună o Românie mai corectă, echitabilă şi prosperă. Pentru a fi puternici trebuie să fim uniţi, românii din ţară şi din diaspora, din rural sau din urban, indiferent de venituri sau condiţie socială. O singură Românie. Partidul Social Democrat trebuie să asculte mesajul românilor şi să înţeleagă aşteptările pe care le au astăzi cetăţenii de la noi. Trebuie să fim capabili să gestionăm acest moment cu seriozitate şi profesionalism. Urmează o perioadă de reconciliere la care este nevoie de participarea tuturor", a mai transmis social-democratul.

Opinia Cititorului ( 5 )

  1. Psd,psd nici nu-ți dai seama ce mic începi sa fii,acum o sa vedem festivalul catuselor

    1. Liderii PSD trebuie să se trezească, să-și vadă lungul nasului, mai corect dioptriile mari; membrii votanți nu mai prea contează.

      PSD e cel mai mare partid proeuropean, va susține următorul guvern. Ciocul mic!

    atata stii , 2-3 lozinci fumate si cam atat

    1. 'ngă, nous voulons o încetare a focului!

      Fugem! 

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
eximbank.ro
arsc.ro
fngcimm.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

23 Mai. 2025
Euro (EUR)Euro5.0550
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.4541
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3926
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0107
Gram de aur (XAU)Gram de aur476.7388

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
targulnationalimobiliar.ro
tibco.ro
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
energyexpo.ro
antiquemarket.ro
thediplomat.ro
BURSA
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb
OSZAR »